Istoricul rasei ciobanesc romanesc carpatin se pierde undeva in negura vremii pe meleagurile Romaniei de astazi, de pe vremea primilor pastori, fiind o rasa endemica.
Dar sa dam frau liber condeiului sa scrie istoria acestui minunat caine, carpatinul, faptele si dovezile istorice in ordine cronologica, alaturi de explicatiile aferente.
Intai trebuie sa pornim de la intrebarea: cine suntem noi? Cu siguranta unul din cele mai vechi populatii de pastori din Europa. Aici s-a nascut Miorita, creatie specific romaneasca, nefiind cunoscuta la alte popoare. Cantecul a fost zamislit in Transilvania, avand la baza un rit de initiere si interpretat sub forma de colinda, in timpul sarbatorilor de iarna. S-a transformat in balada (in regiunile din sudul si estul tarii), in aceasta versiune fiind socotit un text literar desavarsit din punct de vedere compozitional si stilistic. Cu siguranta aceasta ocupatie de baza a romanilor, pastoritul, nu se putea realiza fara caini... si nu orice fel de caini, ei trebuiau sa fie perfect adaptati conditiilor din tara noastra, particularitatilor semetilor Munti Carpati.
Sa citam din Miorita:
................................S-are oi mai multe,
Mandre si cornute
Si cai invatati
Si cani mai barbati.
...............................
Stapane, stapane,
Iti cheama s-un cane,
Cel mai barbatesc
Si cel mai fratesc,
.................................
Ca sa ma ingroape
Aice, pe-aproape,
In strunga de oi,
Sa fiu tot cu voi;
In dosul stanii,
Sa-mi aud canii.
.................................
Cainele ciobanesc precum se vede ocupa un loc aparte in balada, rolul sau de companion si tovaras pentru cioban, precum si cel de pazitor al turmei este perfect structurat.
Cred ca este clara prezenta milenara a cainelui ciobanesc pe meleagurile tarii noastre.
Urmatoarea etapa, fireasca de altfel, se constituie in intrebarea:
Cand exista pentru prima data interesul pentru standardizarea cainelui ciobanesc romanesc?
Inca din anii 1920 se pune in discutie problema ''cainelui national'', o rasa reprezentativa pentru Romania. Se infiinteaza organizatii chinologice precum ''Societatea pentru imbunatatirea rasei canine din Romania'' si ''Asociatia proprietarilor de caini de rasa din Romania'', care aveau printre obiectivele lor si selectia cainelui national. Pentru atingerea acestui scop, prima dintre ele militeaza in 1928 ''prin concursuri, premii, reclame, etc, reusind sa obtina, daca nu rezultate hotaratoare, cel putin sa trezeasca, deocamdata, interesul marelui public si al proprietarilor crescatori in special, asupra cainelui ciobanesc romanesc", dupa cum mentioneaza Dr. G. Radulescu-Calafat in Revista stiintelor veterinare - nr.2/februarie 1934.
Ca urmare, in 1931 Institutul National Zootehnic isi propune ca unul din telurile sale sa fie ''crearea cainelui nostru ciobanesc national''.
Finalul acestor curente spre definirea unui tip de caine reprezentativ pentru natiunea romana, este aparitia primului proiect de standard pentru cainele ciobanesc romanesc in Revista Stiintelor Veterinare in anul 1934, sub semnatura Dr. G. Radulescu-Calafat, alaturi de fotografia unui exemplar ce obtinuse premiul I la Expozitia Canina din anul 1931.
Citez niste fraze premergatoare standardului, apartinand aceluiasi Dr. G. Radulescu-Calafat: ''cainele nostru romanesc......, constatam ca este un tip aparte, o rasa proprie tari noastre, care trebuie sa-si gaseasca cat mai curand aprecierea meritata, reusind sa lamureasca si sa defineasca odata, hotarator, rasa cainelui ciobanesc national. In ultimul timp Institutul National Zootehnic a trecut de la initiativa la hotarare, ceea ce ne indreptateste sa speram ca vom avea in scurt timp o rasa definitiva si fixata.''
